Boris Johnson, rămas fără majoritate, a fost obligat de Parlament să prelungească termenul limită de ieșire cu trei luni și să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană. Premierul a cerut alegeri anticipate, cu puține șanse de succes

Boris Johnson a pierdut controlul Parlamentului, 28 de deputați conservatori au trecut de partea opoziției și au amânat ieșirea Marii Britanii din UE fără acord, la 31 octombrie - Foto: Wikipedia

Boris Johnson a pierdut majoritatea și e obligat de Parlament să ceară o extindere a termenului de ieșire din Uniunea Europeană până la data de 31 ianuarie 2019, pierzând mandatul din partea Parlamentului de a scoate Regatul Unit din UE fără un acord.

Extinderea termenului va avea loc dacă până în data de 19 octombrie, premierul nu ajunge la un acord cu Bruxelles-ul.

Miercuri a fost votată legea de extindere a termenului de ieșire din Uniunea Europeană, iar aceasta a fost susținută de 327 de parlamentari. Împotrivă au votat 299. 28 de parlamentari conservatori au votat împotriva propriului prim-ministru.

La scurt timp, Boris Johnson a introdus o moțiune prin care cere alegeri anticipate. Pentru a obține organizarea lor are nevoie de susținerea a două – treimi dintre parlamentari, ceea ce e, practic, imposibil. 

Marți, 27 de parlamentari conservatori au trecut de partea opoziției condusă de laburiști și au blocat decizia lui Johnson de a părăsi Uniunea în orice condiții la data de 31 octombrie.

Jeremy Corbyn i-a spus domnului Johnson că Partidul Laburist va bloca orice încercare de a convoca alegeri anticipate înainte de a fi votat proiectul de lege prin care e înlăturată posibilitatea de a exista un Brexit fără acord. 

“… l-am învins pe Boris Johnson în primul său test legislativ ca prim-ministru și vom legifera împotriva planurilor sale dezastruoase pentru un Brexit de fără acord”, a spus el, citat de cotidianul “The Times”. 

“Vom susține convocarea alegerilor generale, astfel încât oamenii să poată decide viitorul țării noastre, odată ce proiectul de lege pentru a opri ieșirea fără acord devine lege”, a declarat Corbyn, citat de “The Times”.

În acest moment acordul negociat de fostul premier Theresa May cu reprezentanții Uniunii Europene s-a întors pe masa negocierilor și poate deveni acordul prin care Marea Britanie va ieși din UE, unul în care se păstrează dreptul de liberă circulație a cetățenilor britanici și europeni, se păstrează uniunea vamală, iar regimul granițelor dintre Republica Irlanda (membră a UE) și Marea Britanie rămâne neschimbat.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here