Strategia de salvare a lui Ion Iliescu: atacă rechizitoriul din Dosarul Revoluției la secția de investigare a magistraților. Toate documentele și declarațiile oficiale

Ion Iliescu
Ion Iliescu a fost un apropiat al familiei Ceaușescu. Aici, alături de Elena Ceaușescu în vara anului 1976 - Foto Wikimedia

Ion Iliescu a început războiul împotriva Dosarului Revoluției. Ultima decizie importantă a procurorului general Augustin Lazăr înainte de a se pensiona a fost să trimită în instanță rechizitoriul realizat de procurorii militari și să-l pună pe Ion Iliescu sub acuzare.

Dosarul Revoluției a fost trimis către judecătorii ICCJ în data 8 aprilie 2019.

Declarație de presă Augustin Lazăr, 8 aprilie 2019:

“Astăzi Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va înainta instanței de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic drept Dosarul Revoluției. 

Este un moment deosebit pentru justiția militară în special și pentru justiția română în general, un moment care marchează îndeplinirea unei datorii profesionale, dar și a unei datorii de onoare față de istorie și față de patrie.

Finalizarea acestei cauze de către colegii noștri, procurorii militari, reprezintă realizarea unuia dintre cele mai importante obiective din proiectul de management pe care mi l-am asumat public în urmă cu trei ani: soluționarea <dosarelor istorice>.

Oameni de cultură,  politicieni, cercetători, istorici au exprimat, de-a lungul timpului, diverse teorii, explicații, aprecieri în legătură cu adevărul despre momentul <decembrie 1989>. 



Procurorul General Augustin Lazăr a plecat din fruntea Parchetului General la scurt timp după trimiterea Dosarului Revoluției către judecătoriFoto Wikimedia

Astăzi, juriștii încheie această provocare, prezentând <adevărul juridic>, ca parte componentă a unei investigații complexe, care a pornit de la ideea  că responsabilitatea pentru victimele  Revoluției din decembrie 1989 nu este una  instituțională, ci este o responsabilitate directă, individuală.

Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare însumează 12 volume, în total 3280 de file. Dosarul cauzei cuprinde 3330 de volume, dintre care 2030 de volume au fost administrate după 13 iunie 2016, cifre ilustrative pentru volumul impresionant de muncă efectuat de către colegii noștri.

Doresc să subliniez faptul că  pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016, dată la care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză.

Datorăm soluționarea, temeinică și legală, a acestui dosar istoric unei echipe de procurori militari, din elita Ministerului Public, cu experiență, știință și conștiință. În această echipă, experiența generației care la Revoluție avea 30 – 33 de ani s-a unit cu energia generației mai tinere.

Cu toate că în ultima perioadă instituția a trecut prin momente dificile, echipa de procurori militari a avut capacitatea de a supraviețui și de a se regenera neîncetat. A reușit prin forța sa investigativă să obțină cooperarea mai multor instituții ale statului în arhivele cărora se aflau probele concludente și pertinente. 

A identificat documentele clasificate, realizând astfel tabloul de puzzle clar, din punct de vedere juridic, al faptelor și evenimentelor Revoluției române.

Administrarea cu celeritate a unui probatoriu impresionant în mai puțin de trei ani a fost posibilă și datorită unei bune colaborări interinstituționale…

Totodată, vă rog să îmi permiteți să îmi exprim convingerea că acest demers al procurorilor militari  înseamnă mai mult decât sesizarea instanței în vederea stabilirii adevărului judiciar”, a aratat într-o extinsă declarație de presă procurorul general Augustin Lazăr.

Printr-un comunicat dat publicității tot în data de 8 aprilie, 2019, procurorii i-au pus sub acuzare pe fostul președinte Ion Iliescu, pe Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al aviației militare:

“Prin rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au fost trimişi în judecată inculpaţii: 

  1. Iliescu Ion – fost preşedinte al României,
  2. Voiculescu Voican Gelu – fost viceprim-ministru al Guvernului României,
  3. general (rtr.) Rus Iosif – fost şef al Aviaţiei Militare, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., cu aplic. art. 5 Cod penal.

Pentru întocmirea rechizitoriului Secției Parchetelor Militare au fost administrate, în principal, probe obţinute după data de 13.06.2016, dată la care, prin Încheierea nr.469 din dosarul 1483/1/2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale. 

Procurorii militari au obținut prin ancheta desfășurată probe noi, în urma declasificării de documente esențiale care au contribuit la cunoașterea împrejurărilor comiterii faptelor și la aflarea adevărului.

În urma cercetărilor și probatoriului administrat s-a constatat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. 

Gelu Voican Voiculescu, un controversat revoluționar ajuns vicepremier în 1990, a fost inculpat în Dosarul Revoluției – Foto-captură TV, Marius Tucă Show/Antena1

Din acel moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al Apărării) și Gelu Voican Voiculescu a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.

Ancheta a relevat că pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989 ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N. 

Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare.

Pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale M.Ap.N. (persoanele care au îndeplinit funcţia de ministru al apărării, şefii direcţiilor militare şi şeful aviaţiei militare) ar fi declanşat şi coordonat  inducerea în eroare, în virtutea unei înţelegeri cu noua forţă politică a ţării. 

Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părţi, pentru factorii de decizie ai M.Ap.N. a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai C.F.S.N. a însemnat garantarea preluării puterii politice, menţinerea la putere, dar şi legitimarea în faţa poporului român.

Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc. 

Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989,  un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. 

Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).

Totodată, ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Probatoriul administrat în cauză relevă că  inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.

Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. 

La  23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. 

A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

Silviu Brucan, ideologul Frontului Salvării Naționale, are un rol important în impunerea lui Ion Iliescu la conducerea României în timpul evenimentelor violente din 1989 – Foto-captură TVR

Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile de pe întregul teritoriu al României.

Totodată, a fost dispusă clasarea cauzei:

  • cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Ceauşescu Nicolae – fost preşedinte al României, pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989 – 22.12.1989 (orele 12:06), întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
  • cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Vlad Iulian –  fost şef al Departamentului Securităţii Statului şi Postelnicu Tudor – fost ministru de interne, pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989- 22.12.1989, întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
  • cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev.şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Milea Vasile – fost ministru al apărării, pentru conduitele constatate în intervalul 17.12.1989-22.12.1989, întrucât a survenit decesul acestuia, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, 
  • cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Militaru Nicolae – fost ministru al apărării, Stănculescu Atanasie Victor – fost ministru al apărării şi Dumitrescu (Cico) Emil – fost membru al C.F.S.N. şi ministru, pentru conduitele constatate în intervalul 22.12.1989-31.12.1989, întrucât a survenit decesul acestora, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
  • cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Eftimescu Nicolae – fost şef al Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major al Armatei şi Hortopan Ion – fost comandant al Comandamentului Infanterie şi Tancuri (C.I.T.), pentru conduitele constatate în intervalul 22.12.1989-31.12.1989, întrucât a survenit decesul acestora, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
  • cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., de către Brucan Silviu – fost factor decizional al C.F.S.N., pentru conduitele acestuia, constatate în intervalul 22.12.1989-31.12.1989, întrucât a survenit decesul acestuia, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale,
  • cu privire la conduitele numiţilor Mocanu Mircea – fost comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T.) şi Dinu Ştefan –  fost şef al Direcţiei Informaţii din Marele Stat Major (D.I.A.), întrucât nu există probe concludente în sarcina acestora cu privire la existenţa infracţiunilor contra umanităţii, prev de art. 439 din C.p.,
  • cu privire la conduitele numiţilor Roman Petre – fost prim-ministru al Guvernului României, Brateş Teodor – fost redactor şef în cadrul T.V.R.  şi  Toma Ioan – fost ministru al tineretului, deoarece în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există  în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârşirea infracțiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 din C.p.
  • cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 189 lit. a, f din C.p. cu aplic. art. 5 C.p., de către  Igreţ Viorel – fost prim secretar al Comitetului Judeţean de Partid Mureş, având în vedere că în sarcina acestuia nu există probe concludente pentru săvârşirea acestei infracţiuni sau a altei infracţiuni prevăzută de legea penală”, se arată în comunicatul publicat de Parchetul General în data de 8 aprilie

Strategia de salvare a fostului președinte Ion Iliescu, 89 de ani, este aceea de a se folosi de Secția de Investigare a Magistraților, instrumentul politic creat de ministrul Justiției Tudorel Toader pentru a oferi liderilor PSD-ALDE acces la dosarele de corupție.

Astfel, Ion Iliescu a făcut o plângere penală împotriva procurorilor militari care au anchetat și realizat rechizitoriul în Dosarul Revoluției.

„Nu vreau să dau 100%, dar 99%, da. Suntem în aceeşi ipoteză (ca şi dosarul Revoluţiei să fie trimis înapoi la parchet, precum cel al Mineriadei, n.r.). E adevărat că luând modelul şi văzând lipsurile care au fost semnalate în dosarul Mineriadei, în cel al Revoluţiei, procurorii au încercat să vină cu un dosar de urmărire penală mai bun calitativ. Numai că, după cum aţi observat, din cauza grabei, au uitat că mai aveau în derulare la momentul dării actului de sesizare acte de urmărire penală. Să vedem cum se va rezolva chestiunea. Am sesizat secţia cu privire la modul în care a fost întocmit acel rechizitoriu”, a spus Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu, citat de Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here